Cum ajutăm copiii să își dezvolte inteligența emoțională?

phpThumb_generated_thumbnailjpg
Probleme de comportament la copii: comportamentul de tip opozant
16 septembrie 2015
8
Comportamentul autoagresiv al copiilor
16 septembrie 2015

Cum ajutăm copiii să își dezvolte inteligența emoțională?

10

 

                    Studiile psihologice au arătat faptul că un nivel ridicat al inteligenței cognitive a copilului nu este suficient pentru reușita în viață. Este nevoie și de inteligență emoțională. Astfel, se explică de ce în unele cazuri copiii cu rezultate școalare foarte bune, se dovedesc a fi „nepregătiți” pentru a face față provocărilor vieții. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale reprezintă un predictor mult mai bun pentru succes și reușită în viață. De aceea, este indicat să îi ajutăm pe micuții noștri să își dezvolte abilitatea de a ințelege și a-și gestiona intr-un mod adecvat emoțiile și trăirile interioare.

                    Cum contribuim la dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului?

                    Părinții au un rol foarte important în formarea inteligenței emoționale a copiilor. În cadrul familei, cel mic învață să își exprime emoțiile și trăirile interiore, primește reacții și răspunsuri comportamentale care vor contribui semnificativ la percepția sa despre înțelegerea și exprimarea sentimentelor. Putem stimula și dezvolta inteligența emoțională a copilului, astfel:

Învățându-l să-și identifice emoțiile

Copilul tău trebuie să fie conștient de propriile emoții și să fie capabil să le identifice, în caz contrar, poate ajunge să-și reprime și nege sentimentele și trăirile interioare. Îl putem ajuta în acest sens folosind expresii precum “înteleg că ești supărat pentru că ți s-a stricat jucăria preferată, știu cum este să ți se strice un lucru drag, însă putem încerca să o reparam” sau “ce bucuros ești să o vezi pe bunica! Și ea este la fel de bucuroasă să te vadă”. Este important ca cel mic să-și conștientizeze propriile emoții, pentru a fi capabil mai apoi să le monitorizeze și să le identifice și la cei din jur.

cc9696957ea2fb9bc188fc2774e1f2f0

Învățându-l să recunoască emoțiile altor persoane

Identificarea emoțiilor și sentimentelor altor persoane va contribui într-un mod benefic la creșterea inteligenței emoționale a celui mic. După ce copilul devine capabil să-și recunoască proriile emoții, îi va fi mult mai ușor să facă acest lucru. Îl poți ajuta în acest sens, punându-i întrebări precum: “cum crezi că o face acest lucru să se simtă?”, “tu cum te-ai simți dacă ai fi în locul ei?”. În acest mod, copilul devine empatic și ajunge să dea dovadă de compasiune față de cei din jur. Empatia reprezintă o componentă esențială a inteligenței emoționale.

Încurajându-l să vorbească despre propriile sentimente

Este important să fii un părinte apropiat și implicat pentru copilul tău. Arată-i în permanență că ești interesat de ceea ce simte: “simt că ești supărat, s-a întâmplat ceva?”, “cum te face să te simți acest lucru?”, “de ce ești așa furios?”. Trebuie să îl asculți și să îl înțelegi, iar în cazul în care cel mic refuză să vorbească despre ceea ce simte într-un anumit moment, este suficient și să îi transmiți faptul că ești alături de el indiferent de problemă și ești gata să îl asculți atunci când el își dorește să își împărtășească emoțiile și sentimentele cu tine.

Prezentându-i variante alternative de exprimare a emoțiilor negativepositive-emotions-broaden-and-build

Atunci când apar episoade de furie sau supărare, îl poți încuraja să își exprime sentimentele prin discuții, cuvinte, să vină cu argumente în legătură cu ce anume i-a provocat această stare și cum poate fi rezolvată situația. Trebuie să descurajezi exprimarea emoțiilor negative prin violență fizică sau verbală, autoviolență, crize de plâns sau alte comportamente neadecvate.

Ajutându-l să gândească pozitiv

Pune mereu accentul pe lucrurile bune și învață-l pe copilul tău să vadă mereu “partea plină a paharului”. În acest mod, îi vei forma o gândire optimistă și încrezătoare în propriile forțe. Un factor important în acest sens este și puterea propriului exemplu, astfel, un model parental cu o gândire pozitivă va transmite copilului acest tip de gândire. Stima de sine și inteligența emoțională a celui mic vor fi influențate într-un mod pozitiv, ajutându-l să facă față cu mai mult succes provocărilor vieții.

[ File # csp4392904, License # 1603089 ] Licensed through http://www.canstockphoto.com in accordance with the End User License Agreement (http://www.canstockphoto.com/legal.php) (c) Can Stock Photo Inc. / michaeljung

Încurajându-i relațiile de prietenie

Abilitățile sociale sunt și ele foarte importante în dezvoltarea inteligenței emoționale. Timpul petrecut de copilul tău cu prietenii săi de joacă poate reprezenta o modalitate de relaxare și de destindere, precum și o modalitate de exersare a abilităților sociale. Inteligență emoțională și socială reprezintă capacitatea de a ne înțelege pe noi înșine și pe ceilalți.

Studiile psihologice au arătat faptul că acei copii cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale sunt mult mai sociabili, empatici, optimiști, sunt mai descurcăreți, se adaptează cu o mai mare ușurință situațiilor noi, sunt cooperanți, mai puțin impulsivi și au rezultate școlare ridicate. De aceea, este important să contribui și să sprijini dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului.

Autor: Psiholog Nicoleta Dumitrof

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *